Imi simt sufletul inecat in lacrimi necurate si stiu ca ma
indepartez in monotonie, spre umbrele de nicaieri...Simt cum fiecare particula din corpul meu se stinge, ma uit
la soare si nu recunosc razele ca fiind calde si mangaietoare, ci ca pe niste amenintari
asupra scutului pe care mi l-am construit de-a lungul timpului in jurul meu, ma
simt de parca as avea lanturi legate de maini, ca si cum pe umerii mei s-ar
afla povara unei intregi lumi..Fiecare dintre ranile pe care le port cu mine in inima
reprezinta cate un moment din viata, un punct culminant, un impas, o enigma
pusa spre descifrare..Cum as putea sa ghicesc codul vietii? Cum as putea vedea
dincolo de oglinda mizerabila a comunitatii, dincolo de carnetelul de note al
scolarului invatat, mai departe de ceea ce este vizibil si clar?Cum poti invata sa te lupti cu lumea, sa rezisti, sa nu mai
scorojesti adancurile triste ale diferitelor experiente..?Cum sa observi raul adevarat, daca nici nu stii daca tu
insuti esti bun?Ma inchid... Fiecare petala de cunostinte refuza pur si simplu
sa actioneze in plan fizic. Ceva ma blocheaza, ceva misterios, ceva de care ar
trebui sa imi fie teama, chiar daca nu imi este.. Lacrimi de sange imi acopera usor obrajii, se preling spre
intuneric, ca un prunc neinvatat spre focul deabia aprins, si inchid neintentionat ochii, urmand sa pic intr-o stare adanca de confuzie...
No comments:
Post a Comment