Toata lumea iubeste, pierde, sufera, plange, zambeste, rade, experimenteaza, descopera...
V-ati gandit vreodata ca toate aceste procese..ne afecteaza atat pozitiv cat si negativ?
Iubesc. Admir, zambesc, visez... Plutesc printre nori de iluzii.. si apoi, cad. Cad pe pamant. Si impactul emana durere.
Pierd. Invat sa accept greselile, incep sa percep altfel lumea, esecul sau succesul sunt diferite in mintea mea..
Sufar, plang. Lacrimile imi mangaie obrajii, ma transform in persoana de care ma temeam cel mai mult. In persoana care isi schimba sentimentele, una care nu mai stie diferenta dintre dragoste si ura, dintre bine si rau, dintre alb si negru, care se confunda cu decorul trist al lumii ei proprii.
Zambesc, rad.. Poate aduc bucurie si pe chipul altora, sau poate ii fac sa se simta aiurea...
Experimentez si descopar lumea si lucrurile noi pe care inca nu le-am gasit. Incep sa invat din greseli si sa ma descopar si pe mine insami, sa vad claritatea lacului din sufletul meu, sa incerc sa fiu curajoasa si sa infrunt lumea asa cum este ea : rautacioasa, nepasatoare si indiferenta, poate o parte din ea fiind chiar malefica sau sireata..
S-au intamplat foarte multe.. Prea multe pentru ca eu sa ma pot rezuma la o anumita cantitate de amintiri si lacrimi sau vise distruse..
Un timp, am fost pur si simplu inchisa in mine. Mi-am ascuns personalitatea si sentimentele undeva intr-un colt indepartat si intunecat al mintii, le-am aruncat acolo ca pe niste lucruri inutile. Am pus o expresie nonsalanta si indiferenta pe chipul meu, un zambet fals si o privire dura, si am incetat sa imi mai pese.
"Am fost in depresie.. una urata.. am incetat sa mai interactionez cu lumea reala, am ramas blocata in timp si spatiu necunoscute, intr-o lume paralela..
Dupa care mi-am revenit. Cu ajutorul unei persoane speciale.. care nu mai exista acum.."
Ai doua variante: sa continui si sa iti gasesti drumul de pe care te-ai ratacit, sau sa renunti...
Mergi inainte cu credinta in Dumnezeu... nimic nu este intamplator si chiar daca acum este greu, momentul desprinderii tale este din ce in ce mai aproape... ai descris perfect ceea ce se intampla in jur, ai invatat prea repede cum este viata... DA, suntem cu totii singuri la un moment dat... tine numai de noi sa ne ridicam si sa renastem iar si iar pana ce sufletul nostru se va purifica pana la nivelul ingerilor... este simplul procez de acordaj al sufletelor la ARMONIA materna a Universului ... este drumul de reconectare cu Dumnezeu, este drumul inapoi ACASA... nu te teme, El este aici cu noi mereu si stie mai bine de ce... deschide bine ochii si mergi inainte... numai inainte cu demnitate...
ReplyDelete